Obiective turistice Drobeta Turnu Severin

Drobeta este centrul

Castelul de apă

Castelul de Apă a fost construit între anii 1910 și 1913, după planurile inginerului Elie Radu, pentru a deservi sistemul de alimentare cu apă din Drobeta Turnu Severin.

Ulterior, Castelul de Apă a devenit un simbol al orașului Drobeta Turnu Severin. Acesta este deschis turiștilor, în incinta sa fiind organizate expoziții de artă. Oficial, denumirea acestuia a fost schimbată în Castelul Artelor.

 

Castelul de Apă a fost reabilitat recent pe fonduri europene și a fost reintrodus în circuitul turistic. Odată cu reabilitarea a fost dotat cu un lift ce poate duce vizitatorii direct la ultimul etaj, de unde se poate ieși pe terasa castelului ce oferă o imagine panoramică deosebită asupra întregului oraș. Etajele castelului de apă pot fi accesate și prin intermediul scărilor elicoidale din interior.

Termele Romane de la Drobeta

Termele Romane au fost construite în același timp cu castrul și podul lui Traian. Erau compuse din 4 încăperi, precedate de un vestiar: cameră cu aer cald, cameră cu aburi, bazin cu apă caldă și bazin cu apă rece.

Ruinele Termelor au fost afectate de cele aproximativ 200 de morminte din cimitirur din apropierea Bisericii cu contrafori, în secolele XII-XIV.

Ruinele termelor se află în incinta Muzeului Regiunii Porților de Fier, și se vizitează împreună cu celelalte vestigii din incintă.

Cetatea Medievală a Severinului

Cetatea Severinului a fost construită, cel mai probabil, între anii 1247-1250, de către Ordinul Cavalerilor Ioaniți. Cetatea reprezenta centrul politico-administrativ al Banatului de Severin.

Rolul inițial a fost apărarea trecătorii Porțile de Fier împotriva bulgarilor si turcilor. În 1524 a fost cucerită și distrusă de turci.

Este prima cetate din piatră din spațiul românesc. Aici a fost semnat de Mircea cel Bătrân un tratat de alianță antiotomană în 1406. Din acel moment, Cetatea Severinului va avea ca singur scop apărarea contra pericolului turcesc.

Mai toți domnitorii Țării Românești au fost bani ai Cetății Severinului..

Cetatea Severinului a fost cucerită de către turcii conduși de Soliman Magnificul în 1524. Acesta dă ordim ca cetatea să fie demolată. După distrugere locuitorii Severinului s-au mutat în Cerneți, localitate mai ferită de atacatori. Ulterior, Banatul de Severin se va scinda, partea de est va intra sub autoritatea Banilor Craioveni.

Cetatea era formată dintr-un turn de observare impunător ( donjon ), șase turnuri de apărare, două ziduri de piatră concentrice și un șanț adânc cu apă. Turnul de observare se află în colțul de nord-est, și mai este cunoscut și ca Turnul lui Sever. Acest turn a fost reparat prima dată în jurul anului 1505, și apoi a fost restaurat în 1868.

În interiorul cetății se află ruinele unei biserici. În 1370 a fost înființată în Cetatea Severinului a doua mitropolie ortodoxă a Tării Românești, de către Vlaicu Vodă. În 1382 s-a înființat Episcopia latină a Severinului. Biserica romano-catolică îl avea ca patron spiritual pe Sfântul Severin de Noricum, cunoscut și sub numele latinesc de San Severino.

Cetatea Medievală a Severinului a fost reabilitată recent și este deschisă vizitatorilor. În interiorul acesteia se găsesc ruinele unei biserici și un pavilion expozițional.

În exteriorul cetății, în partea de nord, se află un pavilion de informare, unde se găsește un magazin de suveniruri, de unde pot fi cumparate și cărți despre cetate, oraș, istorie, și multe altele. ÎN partea de sud-vest se găsește o fântână, amenajată și integrată în peisaj, de unde locuitorii orașului vin să ia apă pentru consumul propriu.

La cetate se poate ajunge cel mai ușor pe aleea dintre Palatul Culturii Teodor Costescu și Parcul Dragalina ( de pe Bulevardul Carol ), sau cu mașina, coborând pe Str. Smârdan printre Parcul Dragalina și Liceul Traian.